Șef al Jandarmeriei, reținut la graniță, când se întorcea din concediu

Șef al Jandarmeriei, reținut la graniță, când se întorcea din concediu
Publicat: 09/08/2017, 20:52

Surse judiciare au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că șeful Statului Major al Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, Daniel Preoteasa, a fost reținut la frontiera cu Bulgaria în timp ce se întorcea din Albania, fiind acuzat de cămătărie și grup infracțional organizat.

Reținerea a fost făcută în dosarul în care comandantul Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, a fost arestat preventiv.

La ora transmiterii știrii, Daniel Preoteasa este prezentat magistraților Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă, potrivit sursei citate.

Vineri, Marian Corcodel a fost arestat preventiv, fiind acuzat că dădea bani cu camătă subordonaților și percepea dobânzi de până la 20%.

Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), începând cu anul 2011, Marian Corcodel, cu gradul de colonel, folosindu-se de influența pe care o exercita asupra unor subordonați, a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, ce au calitatea de militari. Scopul constituirii acestui grup era săvârșirea în mod repetat, printre altele, a unor infracțiuni de camătă, dar și delapidare.

„În uma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut că ”beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonați ai inculpatului Corcodel Marian sau persoane din cercul relațional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro și câteva mii, uneori chiar și zeci de mii de euro, la care a perceput dobânzi cuprinse între 10 și 20% din valoare, iar în cazul în care debitorii ajungeau în imposibilitatea de a achita camată, aceștia erau ulterior executați silit”, precizează DIICOT.

Investigația procurorilor a scos la iveală faptul că, de multe ori, dobânzile achitate de debitori erau date unora dintre membrii grupării, care predau ulterior sumele de bani lui Corcodel . De altfel, la nivelul Bazei era răspândită expresia „are cardul la Corcodel” pentru a ilustra o persoană îndatorată financiar, sau „Banca Română de Comerț Corcodel”.

„De asemenea, în cauză s-a reținut că inculpatul Corcodel Marian, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a dispus unor subordonați care au aderat la grupul infracțional organizat pe care l-a inițiat/constituit, persoane ce aveau ca atribuții gestionarea și administrarea unor bunuri, să-și însușească importante cantități de combustibil (motorină) de la stația de carburant a parcului auto al unității, combustibil scos ilegal din unitate și transportat în alte locații, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracțional”, conform procurorilor.

Sursa citată arată că faptele grupării i-au fost aduse la cunoștință lui Cristescu Octavian, cu gradul profesional de comisar șef, angajat al fostului Departament de Informații și Protecție Internă – în prezent Direcția Generală de Protecție Internă a MAI. Cristescu este și el cercetat în dosar pentru că, deși avea ca obligația să raporteze conducerii și să sesizeze organele de urmărire penală, nu și-a îndeplinit aceste obligații. Mai mult decât atât, el a sprijinit în mod constant și conștient activitățile infracționale derulate de către Marian Corcodel, acordându-i protecția necesară, cât și consilierea în unele situații.

„Urmare punerii în executare , la data de 3 august 2017 a 12 mandate de percheziție domiciliară, atât la persoane fizice cât și în spații din cadrul Bazei de Administrare și Deservire din cadrul IGJR, au fost identificate și ridicate, atât în biroul inculpatului Corcodel Marian, cât și în alte spații, foarte multe contracte de împrumut, atât în formă autentică, cât și înscrisuri sub semnătură privată, dar și agende și notițe deținute de membrii grupului infracțional, pentru a avea o evidență strictă atât a debitorilor, cât și a sumelor de bani ce au fost remise sau urmau a fi remise cu titlu de dobândă (camătă). De asemenea, în biroul utilizat de către inculpatul Corcodel Marian la sediul IGJR – BAD a fost identificată și suma de 50.000 lei și 55.000 euro, cu privire la care urmează a fi efectuate cercetări pentru stabilirea provenienței”, potrivit sursei menționate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×